Orientare
Vocațională

Găsește-ți direcția de carieră meditat gratuit de profii care fac asta de 23 de ani

Toți îți spun să „îți găsești și tu ceva să-ți placă”, însă care e primul pas pe care trebuie să îl faci în această căutare? Dar al doilea?

”Profii” pe care îi vei întâlni la Ora de Carieră sunt pregătiți să te ghideze pas cu pas în această călătorie, să îți asculte opiniile și să îți analizeze pasiunile și obiceiurile, pentru ca la final tu să ai toate concluziile necesare și a spune „asta vreau să fac!”.

PROFILUL PARTICIPANTULUI ORA DE CARIERĂ

Dacă întrebările “Care este cel mai potrivit domeniu pentru mine?“ sau “Ce voi face în viitor? “ apar în mintea ta, însă drumul către răspuns e neclar, sesiunile proiectului Ora de carieră sunt pasul pe care trebuie să îl faci pentru a găsi răspunsurile.

Sesiunile sunt gratuite, pe baza de selecție și se vor desfășura fizic sau online, astfel încât să poți beneficia de întreaga experiență a programului într-un mod cât mai calitativ.

Aceaste sesiuni sunt adresate elevilor de liceu din toată țara!

ETAPELE PARTICIPĂRII
LA ORA DE CARIERĂ

VREM SĂ TE CUNOAȘTEM
prima etapă este înscrierea în proiect prin completarea formularului pe care îl găsești mai jos. Prin intermediul întrebărilor noi vom reuși să te cunoaștem mai bine și vom putea decide dacă proiectul e potrivit pentru tine.

WORKSHOP

CARE SUNT
OPȚIUNILE MELE?

în această etapă ne vom întâlni cu toții pe Zoom, unde împreună cu un specialist în domeniu vom interpreta rezultatele chestionarului vocațional și vom discuta despre orientarea în carieră, descoperirea vocației și planul de carieră. Durată workshop: 3H.
COMPLETARE CHESTIONAR VOCAȚIONAL
odată intrat(ă) în proiect vei avea oportunitatea de a completa un chestionar vocațional, a cărui rezultate vor fi generate pe baza personalității și experiențelor tale. Este în limba română și licența de completare face parte din bursa de participant.

CEILALȚI
CUM AU REUȘIT?

ultima etapă a proiectului este reprezentată de biblioteca umană, mai exact 2 ore în care ai ocazia să interacționezi cu specialiști din diverse domenii de activitate, profesioniști a căror experiență te vor ajuta să faci mai rapid primii pași spre cariera dorită. Durată workshop: 2H.

WORKSHOP

CUM DECID

în această etapă vei descoperi care sunt valorile tale personale, cum funcționează mecanismul de decizie în cazul alegerii unei cariere și te vei proiecta în viitor. Durată workshop: 3H.
LEADERS EXPLORE©
Înainte de a discuta despre modul de funcționare ești cu un pas mai aproape de selecția în LEADERS Explore© – programul de leadership unde înveți să îți faci potențialul remarcat.

ETAPELE PARTICIPĂRII
LA ORA DE CARIERĂ

Găsește-ți direcția de carieră meditat gratuit de profii care fac asta de 23 de ani

Toți îți spun să „îți găsești și tu ceva să-ți placă”, însă care e primul pas pe care trebuie să îl faci în această căutare? Dar al doilea?

”Profii” pe care îi vei întâlni la Ora de Carieră sunt pregătiți să te ghideze pas cu pas în această călătorie, să îți asculte opiniile și să îți analizeze pasiunile și obiceiurile, pentru ca la final tu să ai toate concluziile necesare și a spune „asta vreau să fac!”.

PROFILUL PARTICIPANTULUI ORA DE CARIERĂ

Dacă întrebările “Care este cel mai potrivit domeniu pentru mine?“ sau “Ce voi face în viitor? “ apar în mintea ta, însă drumul către răspuns e neclar, sesiunile proiectului Ora de carieră sunt pasul pe care trebuie să îl faci pentru a găsi răspunsurile.

Sesiunile sunt gratuite, pe baza de selecție și se vor desfășura fizic sau online, astfel încât să poți beneficia de întreaga experiență a programului într-un mod cât mai calitativ.

Aceaste sesiuni sunt adresate elevilor de liceu din toată țara!

Ești profesor și vrei să aduci Ora de carieră în liceul tău?
Sună acum la 0723 250 356

Profii LEADERS

CE SPUN COLEGII TĂI
Gânduri din rândul celor peste 3000 de elevi participanți

ediții următoare

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 23 martie de la 10:00 la 14:00 la {venue:linked}

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 24 martie de la 10:00 la 14:00 la {venue:linked}

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 6 aprilie de la 10:00 la 13:00

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 7 aprilie de la 10:00 la 13:00

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 8 aprilie de la 17:00 la 20:00

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 9 aprilie de la 17:00 la 20:00

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 10 aprilie de la 17:00 la 20:00

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 11 aprilie de la 17:00 la 20:00

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 13 aprilie de la 10:00 la 13:00

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 14 aprilie de la 10:00 la 13:00

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

Definește-ți viitorul: Job sau Carieră?

Pe 15 aprilie de la 17:00 la 20:00

Descoperă-te: Care sunt opțiunile mele?

Pe 16 aprilie de la 17:00 la 20:00

Biblioteca Vie

Pe 18 aprilie de la 18:00 la 21:00

ÎNSCRIE-TE

PARTENER FONDATOR

Din 2020 Lidl și-a asumat rolul de Partener Fondator și susține în mod direct 22 ediții pe an.

Să acționăm astăzi pentru mâine – aceasta este deviza noastră. Pentru noi, sustenabilitatea înseamnă în primul rând să ne îndeplinim zi de zi promisiunea privind calitatea. Responsabilitatea, comerțul echitabil și producția sustenabilă reprezintă aspecte extrem de importante în cadrul proceselor noastre. Ne asumăm responsabilitatea economică, socială și ecologică și depunem eforturi constante pentru dezvoltarea modelului nostru de business și pentru a trasa un viitor sustenabil.

LIDER DE COMUNITATE

Edițiile Ora de Carieră dedicate elevilor din Brașov și Reșița sunt desfășurată împreună cu prietenii de la Nhood România.

LIDER DE COMUNITATE

Edițiile Ora de Carieră dedicate elevilor din Bistrița, Arad și Pitești sunt desfășurată împreună cu prietenii de la Nhood România.

LIDER DE COMUNITATE

GLS România este firma de coletărie care oferă expedieri, livrări expres în România şi livrări internaţionale. Calitatea serviciilor este principala calitate a GLS România.

LIDER DE COMUNITATE

Edițiile Ora de Carieră dedicate elevilor din Blaj sunt desfășurată împreună cu prietenii de la Nhood România.

AMPLIFICAT DE

PARTENER EDUCAȚIONAL

Great People Inside susține orientarea vocațională a elevilor români oferind gratuit accesul la testul Holland – chestionar de interese vocaționale utilizat la nivel internațional.

PARTENER MEDIA

FACEM ECHIPĂ CU 

Asset 11
Logo_Fan_Courier
Asign_logo
logo_intel
benq-logo-new-m

SUNTEM AICI
PENTRU TINE!

DĂ-NE UN
SEMN!

telefon

0744 481 963

whatsapp

0744 481 963

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.